I shoot, I sing, I write este un concept pe care l-am initiat pentru a-mi descrie mai succint activitatea. Muzica, fotografia si creatia artistica au devenit in timp domeniile in care activez, bazate pe o puternica pasiune pentru compozitie si pentru emotia care vine odata cu aceasta.

Pana in adolescenta, muzica a fost principala preocupare. Mai apoi, in liceu, mi-am descoperit pasiunea pentru artele vizuale, de la pictura, pana la fotografie, simtind o nevoie puternica de a-mi explora latura creativa. Mereu am fost convinsa ca voi urma studii in filologie, datorita inclinatiei spre literatura. Totusi, am ales sa particip la examenele de admitere la Facultatea de Arte si Design din Timisoara. Acesta a fost momentul in care am realizat, fara nici o experienta anterioara, care va fi profesia mea in viitor.

Am absolvit Facultatea de Arte si Design in cadrul UVT, urmand studiile de licenta si master in fotografie si video-art. Ca fotograf profesionist, m-am specializat in fotografie conceptuala si fashion. De-a lungul timpului, munca mea a fost publicata in reviste internationale si utilizata in grafica de  carte. Am avut bucuria de a expune in diverse tari ale Europei de Est si de a fi premiata pentru activitatea in fotografie si arte vizuale.

Pentru mine fotografia este, in primul rand, o introspectie. Temele pe care le abordez atat in fotografie, cat si in muzica au la baza conexiunea umana cu tot ceea ce ne inconjoara, de la natura pana la artificial. In general, imaginile mele merg pe conduita reductiei sau maximizarii elementelor fotografiate. In cazul portretelor ma concentrez adesea pe exagerarea trasaturilor sau starilor personajului. Totodata, in functie de genul fotografic, subliniez grotescul uman, sau sublimul caracteristic fotografiei fashion.

Cele mai dragi proiecte conceptuale pe care le-am realizat sunt: A bird’s year, un jurnal fotografic alcatuit din imagini surprinse in fiecare zi si noapte de-a lungul unui an si Inecul, un proiect suprarealist care trateaza tema visului.

 

In ceea ce priveste muzica, mereu am simtit interpretarea vocala ca pe o continua joaca. E fascinant sa alaturi sunete, sa observi cum se percep impreuna sau individual. Muzica mea implica adesea improvizatii in cadrul unei piese pregatite anterior. Acelasi stil de lucru il aplic frecvent in fotografie, lasandu-ma inspirata de spontaneitatea care apare in cadrul sedintelor foto.

Intotdeauna am perceput muzica sub forma unei explozii de culoare, de emotie, de libertate. E o desfasurare a tuturor sentimentelor acumulate, o descarcare, un vartej de sinceritate, astfel ca temele corespund propriilor trairi.  Am cautat sa redau prin muzica si versuri impactul pe care il are asupra omului un lucru dat, fie el o amintire, o intamplare. Versurile sunt adesea suprarealiste, iar forma pieselor e libera, deschisa spre noi elemente care sa o transpuna in cu totul alt spatiu perceptual.

Primul pas in activitatea muzicala l-am facut la varsta de 5 ani, ca urmare a deciziei luate de parinti, de a ma inscrie intr-un cerc creativ,  un grup muzical care promova, totodata, solisti vocali. Din acest motiv, inca de la o varsta frageda am avut un contact puternic cu tot ceea ce a insemnat pregatirea pentru spectacole, disciplina repetitiilor si performarea pe scena in fata unui public. De la 6 ani, am inceput sa particip la concursuri de muzica, iar prestatia in fata juriului a adus dupa sine acceptarea criticilor si dorinta de evolutie profesionala.  Pana la 18 ani am participat la competitii nationale si internationale, concertand in Europa – Franta, Germania, Serbia si Romania.

La 16 ani am avut bucuria sa colaborez cu muzicieni deosebit de talentati, explorand impreuna stiluri muzicale precum jazz, funk, soul, blues si soft rock. In 2009 am inceput proiectul Geophone, o experienta muzicala speciala, colaborand cu Sasi Vuscan, Teo Milea si Petre Ionutescu.

In 2011, impreuna cu Teo Milea am lansat primul nostru proiect, Sounds of Christmas. Atunci a inceput calatoria noastra muzicala. Avand amandoi o pasiune puternica pentru improvizatie si compozitie, am scris impreuna zeci de piese si am avut numeroase concerte care au condus catre un nou material, Culori, continand in general balade, cu influente fine de jazz si soul.

 

 

In 2015 am inceput sa lucrez la propriul proiect muzical, Melting Sun.

Ceea ce a inceput dintr-o joaca, in doar cateva luni a devenit cel mai important proiect muzical pe care l-am avut pana acum. Alaturi de Cristina Precupas la chitara, omul care m-a sustinut in tot acest proces, am schitat idei pentru ce avea sa insemne acest proiect.

Asa cum ii spune si numele, Melting Sun este o explozie de lumina si energie, o experienta prin care descopar constant lucruri noi despre mine, despre muzica si intregul proces artistic.

Melting Sun mi-a dat ocazia sa explorez stiluri noi muzicale, sa cunosc libertatea de a compune si a ma exprima artistic si sa colaborez cu artisti deosebiti. Muzicienii implicati in acest proiect sunt: Adi Schiopu – tobe, Vlad Cotrus – chitara si Mihai Moldoveanu – bass.

Ca stiluri muzicale, in Melting Sun se regasesc jazz-ul, blues-ul, rock-ul, influente soul, bossa-nova si new wave.

 

Fiind o persoana introvertita, arta este calea mea de exteriorizare. Astern fie prin imagini, fie prin sunete cele mai intime experiente, traduse intr-un mod subtil. Imi propun sa transmit un mesaj  sensibil, cu care oamenii se pot relationa si pe care il pot adapta propriilor trairi.